Elena-Iulia Petcu

Elena-Iulia Petcu

Psiholog și psihoterapeut specialist, cu formare în  Psihoterapie - Psihodramă Clasică la Asociația Română de Psihodramă Clasică, formare în psihoterapie prin desen oniric; psihogenealogie și terapie transgenerațională și EMDR (level 1).

Bun găsit, sunt Elena – Iulia Petcu, psiholog și psihoterapeut cu formare în Psihodramă Clasică, desen oniric și psihogenealogie.

Tehnicile și metodele psihoterapeutice de acțiune și punere în situație specifice psihodramei contribuie la definirea mea ca psihoterapeut proactiv și orientat spre dezvoltarea creativității.  Utilizez desenul oniric, inedit și revelator,  o tehnică psihoterapeutică care se inspiră din tehnica artei suprarealiste, cu ajutorul căreia, conținuturi profunde se exprimă prin simboluri desenate pe coala de hârtie, iar desenatorul își găsește propriile înțelesuri și oportunitatea dezvoltării și transformării dorite de el.

Cunoștințele și abilitățile însușite în cadrul formării  în „Psihogenealogie și terapie transgenerațională” le valorific  în procesul terapeutic, prin perspectiva mai extinsă oferită clientului, din punct de vedere familial, social, istoric.

Sunt practician al jocului terapeutic Rădăcini Puternice®, instrumentul metodei Generation-Code® pentru diagnostic și terapie familială transgenerațională, pe care îl utilizez în practica privată în cadrul cabinetului  individual de psihologie cu familii, precum și în diada părinte – copil.  Jocul oferă  oportunitatea unei interacțiuni autentice în familie, intercunoaștere și conștientizarea rolului antecesorilor, precum și a nișei lor ecologice. Este o metodă foarte valoroasă de a aborda sistemul familial, „jucăușă” și profundă.