Metoda de psihoterapie Generation-Code® a fost dezvoltată de psihoterapeuta germană Sabine Lück (de la Institut für transgenerative Prozesse – Wendeburg) luând în considerare cele mai recente descoperiri din neurobiologie și epigenetică din domeniul psihoterapeutic și educațional. Cu ajutorul acestei metode este posibilă îndreptarea atenției direct asupra traumei transgenerationale individuale ca formatoare al identității și, astfel, să se activeze atât subconstientul, cât și cunoașterea conștientă a clientului. Cu ajutorul întrebărilor specifice metodei, se poate stabili în scurt timp un diagnostic cuprinzător de terapie familială bazat pe psihologie abisală. În același timp, prin instrumentele metodei (de ex. jocul de terapie si diagnoză Rădăcini Puternice®) se asigură un prim efect terapeutic, de întărire a resurselor.

Clientul obține ușor și rapid informații valoroase și profunde despre tiparele comportamentale care îi blochează propria identitate.Clientul începe să-și înțeleagă propriul comportament problematic, formarea si reactualizarea simptomelor în contextul atașamentelor și loialităților transgeneraționale, inconștiente, și dobândește o nouă viziune eliberatoare asupra propriei persoane. În acest fel metoda Generation-Code® acționează direct asupra traumei transgeneraționale care a creat o fragmentare internă a individului. Aceasta, perpetuată în toate aspectele și straturile sociale a provocat urmări grave pentru individ, societate și cultură. Prin munca terapeutică si pedagogică cu metoda se creează loc pentru  noi planuri de viață care corespund adevăratului potențial uman.

Metoda de terapie Generation-Code® îmbină o serie de concepte și teorii noi cu cunoștințe din terapia sistemică de familie, psihoterapia abisală (de orientare psihodinamică), hipnoterapie și neurobiologie. Sabine Lück și Ingrid Alexander propun o nouă abordare transgenerațională asupra redobândirii sinelui autentic prin dizolvarea legăturilor inconștiente cu strămoșii.

„Încă din 1993, activitatea noastră terapeutică s‐a lovit mai degrabă accidental de subiectul nostru principal — ne referim aici la însemnătatea conflictului arhaic primar în formarea identității la bărbați și femei. La acea vreme, lucram în cadrul Centrului de terapie „Die Brücke“ („Puntea“) din Hamburg, în domeniul cercetării tulburărilor de comportament alimentar. Împreună am elaborat o terapie specială, în cazul acestor tulburări, care a inclus o combinație a cadrelor — de grup și individual. Pe parcursul terapiei, a devenit perceptibil faptul că, în cazul pacienților noștri, în ciuda reușitei terapeutice, sentimentul de împlinire existențială și de găsire a unui sens refuza să se instaleze. Astfel, o pacientă, după încheierea cu succes a terapiei care i-a facilitat o existență lipsită de simptome și așa‐zis normală, a declarat: „Acum am reușit să ajung aici, și ce‐i cu asta?“ Spusele sale vădeau frustrare și dezamăgire. O explorare atentă a arătat, fără dubiu, că pacienta încă mai spera să se convingă de faptul că mama sa era mândră de ea și credea că fiica ei se dezvoltase minunat, transformându‐se într‐o tânără încrezătoare în sine. Am devenit conștiente de faptul că nici măcar reușita terapiei nu aduce eliberarea sperată, deoarece abilitățile comportamentale nou dobândite continuă a fi folosite în vederea salvării părinților și că, prin urmare, nu sunt valorificate în vederea dezvoltării unei identități personale. Noua achiziție nu era percepută și înțeleasă drept un act propriu și autentic, deoarece nu putea aduce în ochii mamei sau ai tatălui dorita „sclipire“ apreciativă. Loialitatea pacientei față de mamă și dorința ei de a o vindeca ne‐au determinat să presupunem că un pact inconștient între copil și mamă bloca dezvoltarea propriei identități a pacientei.

Nu numai părinții, ci și strămoșii mai multor generații definesc un cadru din care reies legi rigide, a căror încălcare este echivalentă cu violarea unui tabu. Am devenit conștienți că pacientele nu‐și puteau valorifica, în vederea propriei lor dezvoltări, terapiile cu rezultat pozitiv atâta timp cât părinții lor nu erau „salvați“. „Mântuirea“ mamei sau a tatălui presupune tratarea lor în punctul cel mai vulnerabil, calmarea celei mai mari dureri. Tema proprie de viață este legată de temele de viață specifice părinților, dar și ascendenților pe linie maternă și paternă. Odată cu descoperirea Codului Generațional, am găsit pe neașteptate o cheie cu ajutorul căreia am descuiat poarta către sinele reprimat, facilitând totodată procesul de formare a identității autentice. În cadrul unei proceduri care a durat ani de zile, ne‐am dedicat dezvoltării unui concept special, prin intermediul căruia a fost cu putință să abrogăm „pactul“, să renunțăm la vechile însărcinări și misiuni și să răscumpărăm sacrificiul făcut prin amputarea unor componente ale propriei personalități, în beneficiul părinților și strămoșilor.

Astăzi, concepția noastră include cunoștințele acumulate de‐a lungul a două decenii, care se revendică din domeniile terapiei sistemic‐integrative de familie, din psihoterapia abisală (de orientare psihodinamică), cât și din conceptele de hipno- terapie (NLP, EMDR, hipnoterapie, Milton H. Erickson, PBSP ș.a.), cunoștințe completate cu propriile noastre teorii.

Principiul nostru călăuzitor a fost inspirat din perspectivele psihologiei umaniste.“